Peste 1.200 de elevi harghiteni fac cursuri online
Publicat de Corina Muntean, 18 octombrie 2021, 14:11
Peste 1.200 de elevi din jud. Harghita fac cursuri online, în această perioadă, după depistarea unor cazuri de infectare cu noul coronavirus în unităţile de învăţământ.
În prezent sunt confirmaţi cu COVID-19, un număr de 78 de elevi, 64 de cadre didactice, un cadru didactic auxiliar şi cinci angajaţi din rândul personalului nedidactic.
Instituţia Prefectului jud Harghita precizează că activitatea şcolară se desfăşoară online pentru 19 clase de gimnaziu, cu 431 de elevi, 18 clase de liceu, cu 412 elevi, 14 clase din învăţământul primar, cu 332 de elevi şi două clase profesionale, cu 49 de elevi.
De asemenea, s-a suspendat activitatea pentru cinci grupe de preşcolari, cu 98 de copii.
În spitalele din Harghita se află internate 386 persoane, în creştere faţă de zilele precedente, incidenţa cazurilor la o mie de locuitori ajungând, luni, la 3,89.