Peste 1.000 de magistraţi îl susțin pe Augustin Lazăr
Publicat de MIRELA ROTAR, 26 octombrie 2018, 11:32 / actualizat: 26 octombrie 2018, 12:35
Peste 1.000 de magistraţi susţin solicitarea adresată ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de renunţare la procedura de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr, informează vineri Forumul Judecătorilor.
Forumul Judecătorilor din România a publicat o listă cu 1.030 de judecători, procurori şi auditori de justiţie, care susţin solicitarea transmisă ministrului Tudorel Toader.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor au solicitat joi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să abandoneze procedura de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.