Personalități publice din România au fost condamnate, în timp ce în Bulgaria nu există astfel de cazuri

Publicat de radiomures, 7 noiembrie 2015, 10:53
„România se descurcă mai bine cu corupţia, pentru că a reuşit să trimită în închisoare politicieni de rang înalt”, a declarat într-un interviu acordat postului naţional de radio din Bulgaria, BNR, expertul român Nicolae-Cristian Şurubaru, care predă științe politice la Universitatea din Edinburgh. Expertul român și-a exprimat surprinderea că în Bulgaria nu a fost condamnat niciun demnitar:
În România, politicieni de rang înalt, angajați ai unor instituții publice și persoane publice împotriva cărora au fost formulate acuzații, au ajuns după gratii. În Bulgaria, nu există astfel de cazuri și cred că aceasta este marea diferență dintre cele două țări. Cred că este foarte îngrijorător, pentru că este clar că cele două țări au aceleași probleme în ceea ce privește corupția.”
Potrivit expertului român, protestele care au condus la căderea guvernului condus de Victor Ponta pot fi comparate cu cele din Bulgaria, din anul 2013, împotriva executivului de la Sofia, condus de Plamen Oreşarski.
În jur de 15.000 de persoane au participat la demonstrații în București și în alte orașe mari din România, vineri seară, pentru a-şi exprima furia împotriva clasei politice corupte, la o săptămână după incendiul din clubul în care şi-au pierdut viaţa 34 de tineri.
Foto: adevarul.ro