Personalităţi din întreaga lume deplâng moartea Reginei Elisabeta a II-a
Publicat de Rotar Mirela, 9 septembrie 2022, 10:18 / actualizat: 9 septembrie 2022, 12:39
Şefi de stat şi de guvern şi personalităţi din întreaga lume au deplâns moartea Reginei Elisabeta a II-a şi au evocat personalitatea acesteia.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a arătat că Regina a fost extrem de admirată pentru graţia, demnitatea şi dedicarea arătate lumii.
Reacţii au venit şi din Statele Unite, cel mai apropiat partener al Marii Britanii, de unde Casa Albă a transmis că inimile şi gândurile noastre se îndreaptă spre familia regală şi poporul britanic.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a scris că gândurile noastre sunt alături de familia regală britanică şi de cei care îi deplâng dispariţia.
Şi preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe, subliniind că dorinţa sa reprezintă un simbol excepţional, că domnia sa reprezintă un simbol excepțional al loialităţii şi al angajamentului faţă de serviciul public. Majestatea sa, Margareta a României şi Alteţa Sa Regală Principele Consort, alături de întreaga familie regală au aflat cu mare durere vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a. După dispariția Regelui Mihai și a Ducelui de Edinburgh, pentru Majestatea Sa Margareta, Regina Elisabeta a II-a a fost un punct de referință fundamental, un sprijin moral, intelectual, afectiv și institutional, anunță Casa Regală Română.
Biroul de Presă al Majestății Sale Custodele Coroanei este împuternicit să facă următorul comunicat:
Majestatea Sa Margareta a României și ASR Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu imensă durere vestea trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Suverana britanică a încetat din viață în această seară la Castelul Balmoral, în Scoția.
Regina Elisabeta a II-a și Regele Mihai I, ambii descendenți ai Reginei Victoria, au fost legați întreaga viață prin afecțiune, admirație și prietenie.
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a avut în Regina Elisabeta a II-a, de-a lungul întregii vieți, un inegalabil sprijin, model de cârmuire regală și curaj, un far luminos. Regina Elisabeta a fost mereu prezentă în viața Familiei Regale române și a păstrat o neîntreruptă legătură de familie.
După dispariția Regelui Mihai și a Ducelui de Edinburgh, pentru Majestatea Sa Margareta, Regina Elisabeta a II-a a fost un punct de referință fundamental, un sprijin moral, intelectual, afectiv și instituțional.
Toate generațiile din Familiile Regale română și britanică au fost apropiate, dar pentru generația de astăzi, Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale și profunde surse de inspirație.
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a trimis o scrisoare Majestății Sale Regelui Charles al III-lea.