Personal puțin și parc auto învechit, la Prefectura Mureș
Publicat de radiomures, 1 februarie 2018, 19:48
Mai mult de jumătate din cele 11 autoturisme ale Prefecturii Mureș prezintă un grad ridicat de uzură fizică și morală.
Probleme de dotare sunt și pe partea de calculatoare, în anul 2017 fiind achiziționată o singură unitate.
Personalul de asemenea este incomplet, fiind vacante 9 posturi.
Prefectul județului Mureș, Lucian Goga:
Dintre cele mai importante neajunsuri pot fi nominalizate probleme de personal la cele două servicii publice comunitare, condiții de muncă ale personalului din cadrul serviciilor publice comunitare, insuficiență fonduri, parc auto învechit, relaționarea cu o parte dintre unităţile administrativ-teritoriale din judeţ pe linia transmiterii complete a datelor solicitate, a proiectelor de hotărâri de Consiliu local, dispoziţii de primar. Pentru creşterea calităţii serviciilor furnizate cetăţenilor din judeţul Mureş prin serviciile comunitare sunt necesare lucrări de reabilitare a spaţiilor în care acestea funcţionează, despre care a fost informat Ministerul Afacerilor Interne.”
Prefectul și-a prezentat astăzi raportul de activitate pe anul 2017 într-o ședință la care au participat reprezentanți ai autorităților publice locale
Raluca Creţ