Persoanele vaccinate cu Johnson & Johnson pot face doza de rapel
Publicat de Corina Muntean, 7 noiembrie 2021, 16:55
Persoanele care s-au vaccinat anti-COVID-19 cu serul de la compania Johnson & Johnson în urmă cu cel puțin 6 luni pot face, de luni, doza de rapel.
Recomandarea este să se facă un vaccin pe bază de ARN mesager, dar se poate opta și pentru o a doua doză de la Johnson and Johnson.
În primele zile de administrare a acestui ser, la începutul lunii mai, interesul era destul de scăzut, cu până în 1.500 de doze administrate în 24 de ore. Apoi a fost tot mai căutat și au fost zile în care chiar a reprezentat majoritatea opțiunilor, cu un vârf de peste 57.000 la mijlocul săptămânii trecute.
Până acum peste 1.600.000 de persoane s-au vaccinat cu Johnson and Johnson.