Ascultă Radio România Mureș Live

Persoanele nevoiașe din Sf. Gheorghe beneficiază sâmbătă de consultații gratuite

Persoanele nevoiașe din Sf. Gheorghe beneficiază sâmbătă de consultații gratuite
Foto: AFP

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 ianuarie 2022, 16:36

Asociația Caritas și Serviciul de Ajutor Maltez în România derulează un program prin care oferă consultații medicale gratuite cât mai multor persoane nevoiașe din municipiul Sf. Gheorghe.

Săptămâna aceasta au avut loc două astfel de acțiuni în care s-au oferit examene oftalmologice, cardiologice și de ortopedie pediatrică locuitorilor din zonele Orko și Ciucului.

Până la toamnă, ultima ocazie de a fi consultat gratuit este mâine, spune Szekely Robert, reprezentant al SAMR:

Nu numai despre examinare vorbim, este un program mult mai complex, după consult, colegii, asistenți sociali, mediatori medicali, îi ajută să îndeplinească reocmandările medicului specialist sau să ajungă la spital. Mâine este ultima astfel de acțiune, aceasta va avea loc la Câmpu Frumos și chiar îi invit pe toți cei care vor să se consulte pentru că e ultima zi iar următoare campanie va fi abia la începutul lunii septembrie sau poate chiar la începutul anului viitor.

Consultațiile vor fi oferite începând cu ora 10:00, iar în total săptămâna aceasta vor fi oferite cel puțin 600 de consultații gratuite, finanțate din fonduri europene.

Vlad Todoran

Fumatul și poluarea, responsabile pentru BPOC
Sănătate miercuri, 20 noiembrie 2024, 12:34

Fumatul și poluarea, responsabile pentru BPOC

Peste un milion de români suferă de Bronhopneumopatie Obstructivă Cronică (BPOC), atenționează specialiștii astăzi, când este marcată la...

Fumatul și poluarea, responsabile pentru BPOC
Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din municipiu
Sănătate miercuri, 20 noiembrie 2024, 10:47

Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din municipiu

Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face astăzi spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din oraş, până la ora...

Sibienii care doresc să îşi verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite la Dispensarul TBC din municipiu
INSP: Cancerul de col uterin, o problemă de urgență medicală
Sănătate luni, 18 noiembrie 2024, 16:00

INSP: Cancerul de col uterin, o problemă de urgență medicală

Cu toate acestea, autoritățile au tăiat finanțările pentru testarea și depistarea precoce a leziunilor colului uterin care evoluează ulterior...

INSP: Cancerul de col uterin, o problemă de urgență medicală
Peste 3.800 de vaccinări antigripale în Covasna
Sănătate luni, 18 noiembrie 2024, 12:55

Peste 3.800 de vaccinări antigripale în Covasna

Vaccinarea antigripală înregistrează o rată scăzută în județul Covasna. Dacă în 2023 au fost administrate aproape 5.000 de vaccinuri până...

Peste 3.800 de vaccinări antigripale în Covasna
Sănătate luni, 18 noiembrie 2024, 12:05

Peste 800 de brașovence suferă de cancer de col uterin

Medicii atrag atenția asupra unui fenomen îngrijorător, și anume creșterea cazurilor de cancer de col uterin. Atenționarea vine în contextul...

Peste 800 de brașovence suferă de cancer de col uterin
Sănătate sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 14:42

Numărul cazurilor de cancer de col uterin, în creștere la Brașov

Potrivit reprezentantului DSP Brașov, Diana Pop-Goșman, în județul Brașov, la data de 30 septembrie 2024, în evidența cabinetelor de oncologie...

Numărul cazurilor de cancer de col uterin, în creștere la Brașov
Sănătate vineri, 15 noiembrie 2024, 12:00

Peste 200 de copii, născuți prematur în Harghita în ultimii 2 ani

Prematuritatea sau nașterea bebelușilor înainte de termen și cu o greutate sub 2.500 de grame, rămâne o problemă de sănătate publică în...

Peste 200 de copii, născuți prematur în Harghita în ultimii 2 ani
Sănătate joi, 14 noiembrie 2024, 15:00

1.000 de pacienți au cerut analize de laborator luna trecută la Spitalul de Urgență Târgu Mureș

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au anunțat că vor avea suficiente fonduri și luna aceasta pentru analizele...

1.000 de pacienți au cerut analize de laborator luna trecută la Spitalul de Urgență Târgu Mureș