Persoanele nevaccinate anti-COVID vor putea intra de luni în magazinele alimentare din marile centre comerciale
Publicat de Corina Muntean, 6 februarie 2022, 10:45
Persoanele nevaccinate anti-COVID vor putea intra de mâine în magazinele alimentare din marile centre comerciale, dacă sunt amenajate culoare separate de acces. În acest caz, numărul clienţilor va fi limitat, astfel încât pentru fiecare persoană să poată fi asigurată o suprafaţă de 4 m pătraţi.
Pentru limitarea accesului, capacitatea maximă a magazinului va fi indicată de numărul coşurilor sau cărucioarelor de cumpărături disponibile.
De mâine se prelungeşte pentru încă 30 de zile şi starea de alertă, cu menţinerea tuturor măsurilor privitoare la portul măştii în toate spaţiile închise şi deschise, acces limitat în restaurant, cafenele, săli de spectacole şi la evenimente publice sau private.