Persoanele care au luat credite în franci elveţieni vor putea cere conversia în lei la cursul istoric

Publicat de radiomures, 11 octombrie 2016, 12:32
Asta cu condiţia ca valoarea creditului sau a creditelor contractate să nu depăşească, separat sau cumulat, 250 de mii de franci elveţieni.
Decizia a fost luată astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, în cadrul dezbaterii pe articole a Legii privind conversia creditelor.
Celălalt criteriu, care prevedea că procedura conversiei poate fi aplicată doar în cazurile în care gradul de îndatorare este mai mare de 50 la sută, a fost eliminat la propunerea PSD şi UDMR.
Cum va influența această decizie economia națională, ne spune analistul economic Lucian Săcălean:
Votul final asupra legii este programat în această după amiază în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
Rodica Boariu