Persoane fără adăpost, evacuate dintr-un imobil în flăcări
Publicat de radiomures, 28 ianuarie 2013, 00:00
18 persoane fără adăpost, care stăteau ilegal într-o vilă din Băile Tuşnad, au fost evacuate noaptea trecută, după ce imobilul a fost cuprins de flăcări.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, la faţa locului s-a intervenit, iniţial, cu două autospeciale cu apă şi spumă, după care în ajutor au mai venit o autospecială şi autoscara mecanică. Pentru stingerea focului au acţionat şi pompierii voluntari din Tuşnad. Echipele de intervenţie au evacuat 14 adulţi şi 4 copii care se adăposteau ilegal în vila respectivă. Pompierii au stabilita că incendiul s-a declanşat din cauza coşului de fum care nu era izolat şi care a dus la aprinderea lemnului din apropiere. Pagubele produse de flăcări au fost evaluate la aproximativ 100.000 lei, pompierii reuşind să salveze bunuri în valoare de 700.000 lei.
Ioana Dima