Persoană găsită moartă într-o casă cuprinsă de incendiu, în Covasna

Publicat de Corina Muntean, 26 ianuarie 2020, 15:40 / actualizat: 26 ianuarie 2020, 20:08
O persoană a fost găsită decedată de pompierii care au intervenit azi la un incendiu produs la o casă din localitatea Sânzieni, informează ISU Covasna.
Cauza probabilă a incediului o reprezintă faptul că victima, un bărbat în vârstă de 67 de ani, ar fi adormit cu ţigara aprinsă.
‘Pompierii covăsneni din cadrul Secţiei Târgu Secuiesc intervin cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD la un incendiu produs la o casă de locuit din localitatea Sânzieni. În interiorul casei a fost găsită o victimă decedată’, precizează sursa citată.
La cercetarea cauzei producerii incendiului participă şi o echipă formată din poliţişti şi criminalişti din cadrul IPJ Covasna.