UPDATE: Copil decedat în urma unui incendiu în comuna mureșeană Fântânele

Publicat de Hategan Raul, 9 martie 2022, 17:46
Update: din primele informații victimele sunt doi copii: cel decedat are aproximativ 4 ani, iar cel care urmează a fi preluat de elicopterul SMURD are 6 ani și prezintă arsuri de gradul II și III pe circa 30% din suprafața corpului.
Un puternic incendiu a izbucnit în această după-amiază la o anexă gospodărească din localitatea Bordosiu, comuna Fântânele, județul Mureș.
Potrivit unui comunicat al ISU Mureș, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș împreună cu cei de la Punctul de Lucru Sovata și pompierii voluntari din cadrul SVSU Sângeorgiu de Pădure.
În urma incendiului au rezultat două victime, una fiind descoperită decedată, iar cealaltă a fost clasificată cu cod roșu, motiv pentru care a fost solicitat elicopterul SMURD.
Pompierii mureșeni spun că în urma incendiului a ars un grajd și o șură pe o suprafață de aproximativ 40 mp.
În prezent, incendiul este localizat și se lucrează în continuare la lichidarea acestuia.
Sorin Șchipu