Pericolul de înec rămâne ridicat pe litoral
Publicat de Stan Lucian, 19 august 2023, 10:52
Echipele de scafandri din cadrul ISU Dobrogea au reluat, în această dimineață, căutările unor persoane dispărute în mare în zona stațiunilor Eforie și Vama Veche.
Salvatorii au fost alertați în cursul serii de ieri că doi bărbați se află în pericol de înec și au plecat în căutarea lor cu ambarcațiuni de căutare-salvare și un număr total de 10 scafandri, însă intervențiile au fost oprite înainte de miezul nopții.
Din păcate, tot aseară, un bărbat de 43 de ani din București, care a fost scos inconștient la Costinești, nu a răspuns manevrelor de resuscitare ale medicilor și a fost declarat decedat. Pericolul de înec rămâne ridicat pe litoral.
Sursa: RADOR