Pericol, în această după-amiază, la Primăria Braşov
Publicat de Stan Lucian, 28 februarie 2024, 17:31
De pe clădirea instituţiei, chiar sub acoperiş, s-a desprins o bucată din tencuială.
Din fericire, nimeni nu a trecut prin zonă în momentul în care bucata din faţadă a căzut de pe clădirea primăriei. În caz contrar puteam asista la o adevărată tragedie.
Pompierii au ajuns la faţa locului, cu autoscara, pentru a verifica dacă mai sunt şi alte bucăţi în pericol să se desprindă.
Zona este izolată în aceste momente. Este vorba despre trotuarul de lângă Primăria Braşov.
Sursa: RRA