Pericol de avalanşe
Publicat de Corina Muntean, 27 decembrie 2019, 16:16
Turiştii care au ajuns la munte în staţiunile din Valea Jiului sunt sfătuiţi să abordeze cu prudenţă traseele de creastă, din cauza pericolului de producere a unor avalanşe de mici dimensiuni, dar periculoase pentru turiştii care urcă pe munte, la peste 1.600 de metri altitudine.
Potrivit şefului Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga, stratul de zăpadă în masivul Retezat şi în munţii Vâlcan măsoară circa 25 de centimetri şi nu are asigurată coeziunea necesară la sol. Din acest motiv, zăpada poate pleca la vale în orice moment, formând avalanşe mici.
Salvamontiştii sfătuiesc turiştii să nu se aventureze pe trasee, din cauza pericolului de avalanşe şi a condiţiilor meteo nefavorabile, şi să rămână în zona domeniului schiabil.