Percheziții pentru furt calificat la Reghin, în județul Mureș

Publicat de Rotar Mirela, 19 septembrie 2022, 10:02
În această dimineață, polițiștii sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Reghin, efectuează 5 percheziții domiciliare, în Reghin, județul Mureș.
Potrivit anchetatorilor 5 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, au comis mai multe infracțiuni de furt calificat, din depozitul unei societăți comerciale de pe raza municipiului Reghin în perioada 01 – 07 septembrie a.c.
Prejudiciul a fost recuperat parțial.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.
Bianca Tomuț