Percheziții în județul Mureș, într-un dosar de furt calificat
Publicat de Stan Lucian, 25 septembrie 2024, 15:54
Polițiștii stațiunii Sovata, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara au pus, azi, în executare 5 mandate de percheziție, în Târgu Mureș, Gornești și Petelea, într-un dosar penal ce vizează comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urmă cu o săptămână, polițiștii mureșeni au fost sesizați, de către o femeie, din localitatea Ceie, despre faptul că, în cursul nopții, în timp ce se afla într-o anexă a locuinței, persoane necunoscute ar fi pătruns în interior, prin efracție, răvășindu-i bunurile.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că, din interior, s-au sustras 5.000 de euro, un telefon mobil și două cuțite de dimensiuni reduse.
La percheziții, polițiștii au identificat mai multe sume în lei și valută, precum și alte mijloace de probă, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Doi bărbați, au fost conduși la audieri, iar în baza probatoriului administrat, un bărbat de 35 de ani, din Gornești, a fost reținut pentru 24 de ore.
În continuare, sunt efectuate cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale, sub supravegherea unității de parchet.
Autor: Sorin Șchiopu