Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Percheziţii în Bucureşti, Cluj, Braşov şi Neamţ la membri ai unei grupări ce ar fi urmărit preluarea frauduloasă a unor firme

Foto: Sursa foto: facebook.com/politiasibiu

Publicat de Corina Muntean, 26 mai 2021, 10:32

Poliţiştii din Sibiu împreună cu cei din Cluj, Braşov şi Bucureşti efectuează percheziţii la sediile unor firme din aceste județe, pentru destructurarea unei grupări care ar fi urmărit preluarea frauduloasă a unor companii cu capital important, una dintre aceste societăţi fiind evaluată la 10 milioane de euro, informează un comunicat.

Activităţile sunt desfăşurate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals în declaraţii, înşelăciune, fals şi uz de fals. În acest moment, se află în derulare 10 percheziţii domiciliare şi la sediilor unor firme, totodată, fiind puse în executare 7 mandate de aducere’, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Potrivit sursei citate, în luna aprilie a acestui an, în urma unei sesizări depuse de un sibian, poliţiştii au demarat cercetările care au condus la conturarea acestei grupări cât şi a modului de operare. Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că modul de operare al grupării consta în preluarea frauduloasă de la titularii unor societăţi comerciale a părţilor sociale, sub pretextul unei eventuale cumpărări a societăţii, prin înaintarea unor documente de cesiune false către O.N.R.C. Gruparea a profitat de contextul pandemiei, când astfel de operaţiuni puteau fi efectuate şi online, prin folosirea semnăturii electronice a unui avocat.

Un alt mod de operare a fost convingerea administratorilor societăţii să se înscrie la unele licitaţii, iar după obţinerea documentelor societăţii preluarea acesteia prin acelaşi circuit al documentelor false”, precizează IPJ Sibiu.

Justitie joi, 27 martie 2025, 13:17

Mureșeancă cercetată pentru deținerea ilegală a zeci de mii de țigarete

Cercetările au fost demarate imediat după ce polițiștii au oprit pentru control, pe DN15, în localitatea Gornești, un autoturism, condus de...

Mureșeancă cercetată pentru deținerea ilegală a zeci de mii de țigarete
Justitie joi, 27 martie 2025, 07:46

Mandate de arestare preventivă pentru opt protestatari implicaţi în violenţele de la BEC

Cei nouă bărbaţi au fost reţinuţi marţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de ultraj, tulburare a ordinii şi liniştii publice şi distrugere....

Mandate de arestare preventivă pentru opt protestatari implicaţi în violenţele de la BEC
Justitie miercuri, 26 martie 2025, 16:39

Fostului președinte al României Ion Iliescu i-a fost anulat certificatul de revoluționar

Tribunalul București a admis miercuri cererea formulată în acest sens de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor...

Fostului președinte al României Ion Iliescu i-a fost anulat certificatul de revoluționar
Justitie sâmbătă, 22 martie 2025, 13:34

Primarul orașului Ungheni, sentință definitivă de incompatibilitate

Primarul orașului Ungheni, din județul Mureș, ar putea să-și piardă mandatul, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins...

Primarul orașului Ungheni, sentință definitivă de incompatibilitate
Justitie duminică, 16 martie 2025, 08:48

Curtea Constituţională urmează să aibă o nouă şedinţă astăzi

A fost contestată candidatura lui George Simion şi a fost depusă o nouă sesizare la adresa lui Victor Ponta. Judecătorii constituţionali se vor...

Curtea Constituţională urmează să aibă o nouă şedinţă astăzi
Justitie vineri, 14 martie 2025, 14:08

CCR a publicat azi motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost scos din competiția electorală

Judecătorii CCR explică de ce au menținut hotărârea BEC care i-a respins fostului candidat solicitarea de a fi înregistrat în cursa pentru...

CCR a publicat azi motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost scos din competiția electorală
Justitie joi, 13 martie 2025, 15:19

Instanţa supremă menţine mandatele de arestare în lipsă pentru Potra şi fiul lui

Instanţa supremă a respins astăzi contestaţiile depuse de mercenarul Horaţiu Potra, fiul său – Dorian Potra şi un alt membru al familiei...

Instanţa supremă menţine mandatele de arestare în lipsă pentru Potra şi fiul lui
Justitie miercuri, 12 martie 2025, 16:37

CCR a respins cele două contestații depuse împotriva candidaturii lui Crin Antonescu în alegerile prezidențiale din luna mai

Curtea Constituţională a respins, în această după-amiază, cele două contestaţii depuse împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la...

CCR a respins cele două contestații depuse împotriva candidaturii lui Crin Antonescu în alegerile prezidențiale din luna mai