Perchezii pentru prevenirea şi combaterea furturilor auto
Publicat de radiomures, 21 februarie 2013, 00:00
Poliţiştii mureşeni au demarat o amplă acţiune de percheziţie pentru prevenirea şi combaterea furturilor de autovehicule.
Percheziţiile au început azi la prima oră, în judeţele Mureş, Sibiu şi Braşov, iar la acţiune au participat poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale împreună cu cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi Serviciul Criminalistic.
Au fost realizate opt percheziţii domiciliare la persoane suspectate că au sustras autovehicule din străinătate, traficate apoi pe teritoriul României.
Poliţiştii au identificat în judeţul Mureş un autoturism estimat la 40.000 euro, precum şi alte mijloace materiale de probă.Persoanele asupra cărora s-a intervenit erau în atenţia poliţiştilor de aproximativ o lună.
Acţiunea se desfăşoară sub supravegherea şi coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, iar rezultatele finale vor fi cunoscute în cursul zilei de mâine.
Raluca Creţ