Percheziţii la Consiliul Judeţean Braşov!
Publicat de radiomures, 6 octombrie 2014, 09:19
Procurorii DNA fac, la această oră, percheziţii la Consiliul Judeţean Braşov şi la locuinţele preşedintelui şi vicepreşedintelui CJ, într-un dosar în care sunt vizaţi mai mulţi funcţionari, pentru fapte de corupţie.
Procurorii DNA au sigilat, de dimineaţă, biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, si fac percheziţii în biroul vicepreşedintelui CJ Mihai Pascu.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii anticorupţie ridică mai multe documente de la Consiliul Judeţean Braşov şi de la locuinţele preşedintelui CJ, Artistotel Căncescu şi vicepreşedintelui Mihai Pascu.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că percheziţiile au loc la 15 adrese din municipiul Braşov şi din localităţi învecinate, din care două la instituţii publice de interes local, trei la sediile unor societăţi comerciale şi zece la locuinţele unor persoane fizice.
Sursele judiciare au precizat că în atenţia anchetatorilor sunt mai multe firme cu care CJ Braşov ar fi încheiat contracte de achiziţii publice.
La finalul percheziţiilor vor fi duse la audieri mai multe persoane, suspecţi şi martori în această cauză.
Mediafax