Pensiune din Sâmbăta de Sus, afectată aproape în totalitate în urma unui incendiu

Publicat de MIRELA ROTAR, 21 februarie 2019, 08:06 / actualizat: 23 februarie 2019, 13:43
Pensiunea a ars aproape în totalitate, în această noapte, în clădire nefiind turişti în momentul izbucnirii incendiului, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.
Potrivit sursei citate, nu s-au înregistrat victime în urma incendiului. Proprietarul pensiunii a suferit un atac de panică, fiindu-i acordată asistenţă medicală la faţa locului.
La faţa locului au intervenit trei autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj SMURD. Deocamdată nu a fost stabilită cauza producerii incediului, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.