Peninsula se întoarce la Tîrgu-Mureş!
Publicat de radiomures, 19 decembrie 2013, 12:27
După un an de pauză, în care s-a mutat la Cluj-Napoca, celebrul festival revine, din 2014, la Tîrgu-Mureş.
Anunţul a fost făcut, azi, de preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, şi de liderul grupului UDMR din Consiliu, Kelemen Marton.
Ciprian Dobre şi-a exprimat speranţa că administraţiile locale se vor implica şi îi vor ajuta pe organizatorii festivalului.
Consilierul judeţean UDMR Kelemen Marton a explicat că ieri s-a „bătut palma” cu deţinătorul brandului „Peninsula”, fiind vorba de o înţelegere de principiu.
Detaliile legate de loc, perioadă şi finanţări vor fi stabilite ulterior, a precizat liderul grupului UDMR din CJ Mureş.
Festivalul „Peninsula” s-a desfăşurat la Tg.Mureş timp de 10 ani, începând din anul 2002, iar anul trecut a avut loc la Cluj pentru că organizatorii nu s-au înţeles cu Primăria Tîrgu-Mureş.
Valeriu Russu