PC Mureş îşi va stabili candidaţii la alegerile locale până în 20 noiembrie.
Publicat de radiomures, 9 noiembrie 2011, 00:00
La această dată expiră termenul fixat pentru desemnarea oficială a candidaţilor comuni ai alianţei PSD-PNL-PC pentru Consiliul Judeţean Mureş şi Consiliul Local Tîrgu-Mureş.
Conservatorii mureşeni au anunţat că îşi vor finaliza şi listele cu toţi candidaţii la alegerile locale tot până la 20 noiembrie şi că deja există 39 de candidaţi comuni stabiliţi de către alianţă.
Preşedintele executiv al Partidului Conservator Mureş, Dinu Socotar, a arătat că, deşi discuţiile cu ceilalţi parteneri ai alianţei stagnează, se vor respecta termenele pentru desemnarea candidaţilor.
În paralel, filiala mureşeană a Partidului Conservator trece printr-un proces de reorganizare, iar fiecare structură trebuie să îşi reorganizeze structurile de conducere conform noului statut al partidului.
Acesta prevede existenţa a patru funcţii la nivelul fiecărei organizaţii: de preşedinte, preşedinte executiv, prim-vicepreşedinte şi secretar general, care vor trebui completate până la 31 decembrie.
Majoritatea structurilor din judeţul Mureş s-au conformat acestei prevederi, în afară de opt organizaţii, unde procesul este în plină desfăşurare.
Raluca Creţ