Patru incendii de mirişti în Târnăveni în doar două zile
Publicat de radiomures, 21 august 2013, 12:23
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a fost solicitat de patru ori, luni şi ieri, pentru a interveni în stingerea unor incendii de vegetaţie uscată în zona municipiului Târnăveni.
Unul a fost provocat de câţiva copii care se jucau cu focul.
Anul acesta s-au înregistrat peste 140 de incendii la mirişti în judeţul Mureş.
Deşi numărul incendiilor de vegetaţie uscată rămâne ridicat, pompierii mureşeni au avut de două ori mai multe intervenţii faţă de prima jumătate a anului trecut.
Pe tot parcursul lui 2012 au fost înregistrate circa 450 de incendii de vegetaţie uscată.
Cristina Bulbescu