Patru persoane rănite într-un accident petrecut în județul Brașov
Publicat de Rotar Mirela, 9 iulie 2022, 10:28
Accidentul a avut loc în această dimineață pe DN13, în localitatea Feldioara, anunță IPJ Brașov, care precizează că este vorba despre o coliziune între un autoturism și un mijloc de transport public de persoane.
Patru persoane aflate în autoturism au fost rănite și au primit îngrijiri medicale la fața locului.
La testarea conducătorului mijlocului de transport public de persoane din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. În cazul șoferului autoturismului, vor fi prelevate mostre biologice la o unitate medicală autorizată, precizează sursa citată.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Traficul este blocat pe sensul de mers Feldioara – Brașov.
Alina Andrei