Patronatele din transporturile rutiere cer Guvernului prelungirea perioadei de plafonare a asigurărilor RCA
Publicat de radiomures, 5 mai 2017, 14:12
O nouă lege RCA ar trebui să aducă ordine pe această piață, să stabilească un tarif de referință și să nu mai permită derapaje din partea firmelor de asigurări ca în trecut, spun transportatorii.
Astfel, având în vedere că noua lege RCA se află încă pe circuitul de avizare, iar perioada de plafonare se încheie în aproape două săptămâni, patronatele din transporturile rutiere solicită Guvernului, Parlamentului, ASF și Consiliului Concurenței măsuri urgente pentru continuarea perioadei de plafonare a tarifelor RCA pentru încă 6 luni, se arată în comunicat.
Potrivit Legii concurenței în sectoarele economice sau pe piețele unde concurența este exclusă sau substanțial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenței unei poziții de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al prețurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an.