Paşcan (PMP): După ce au majorat salariile propriilor angajaţi, primăriile nu mai au bani pentru centrele SMURD
Publicat de Corina Muntean, 3 august 2018, 18:11 / actualizat: 4 august 2018, 11:12
Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară (PMP), deputatul Marius Paşcan, a declarat azi, într-un comunicat de presă, că pe fondul creşterilor salariale din administraţia locală sunt mai multe primării care nu mai au bani pentru plata personalului din cadrul centrelor SMURD şi astfel aceste centre au început să fie închise.
Politicianul PMP susţine că primăriile mureșene solicită ajutor de la Consiliul Judeţean Mureş pentru a acoperi deficitul bugetar şi a asigura plata salariilor angajaţilor SMURD.
Astfel de centre SMURD sunt la Iernut, Sighişoara, Târnăveni şi Reghin, dar şi în alte localităţi ale judeţului, în total 8 astfel de servicii zonale.