PASAJ URBAN cu Margareta Puşcaş

Publicat de radiomures, 23 septembrie 2015, 20:49 / actualizat: 23 septembrie 2015, 21:53
“La mulţi ani, George Mihăiţă!”
A jucat în filmul lui Lucian Pintilie “Reconstituirea”; Silviu Purcărete l-a distribuit în “Undeva la Palilula”; nu l-a ocolit nici Elisabeta Bostan; în film sau “pe scândură” are aerul unui etern Adolescent. Este vorba desigur de George Mihăiţă.
Ne-am bucurat de prezenţa actorului la Festivalul de Teatru şi Arte Performative “Teatru pe Drumul Sării”, găzduit de Teatrul “Aureliu Manea” din Turda. La ediţia cu numărul 2 a Festivalului, George Mihăiţă şi-a pus sufletul pe tavă, iar noi am savurat fiecare cuvânt şi respiraţie poetică.
Astăzi îi spunem “La mulţi ani!” actorului de teatru şi film George Mihăiţă. La ora 22, în emisiunea “Pasaj urban”.
V-aştept cu drag
Margareta Puşcaş
Foto: RTM/Margareta Puşcaş