Pârtiile din Poiana Brașov vor fi accesibile publicului pe durata FOTE
Publicat de radiomures, 14 februarie 2013, 00:00
Primăria Municipiului Braşov şi Comitetul de Organizare al Festivalului Olimpic al Tineretului European au luat decizia de a menţine accesul pe toate pârtiile din Poiana Braşov, cu excepţia zonelor de desfăşurare a competiţiei de schi alpin. Toate cele şapte pârtii din Poiana Braşov (Bradul, Drumul Roşu, Kanzel, Lupului, Stadion, Sulinar şi Subteleferic), cât şi mijloacele de transport pe cablu, vor rămâne deschise. Excepţiile sunt partea superioară a pârtiei Lupului, care va fi destinată pentru încălzirea şi antrenamentul sportivilor şi partea inferioară a pârtiei Subteleferic, unde se vor desfăşura probele de schi alpin. La competiţia de schi alpin din cadrul FOTE 2013 vor participa 187 sportivi – fete şi băieţi, născuţi în perioada 1995 şi 1996, precum şi 82 oficiali. Competiţia de schi alpin va începe luni, 18 februarie, cu prima rundă a probei de slalom uriaş pentru fete, care se va desfăşura între orele 10.00 şi 11.30. A doua rundă va începe la ora 13.30 şi se va încheia la ora 15.00.
Dorin Duşa