Participanți puțini la Bursa locurilor de muncă din Harghita

Publicat de radiomures, 14 aprilie 2016, 15:25
Cele mai multe persoane nu și-au căutat joburi ci au urmărit să obțină doar viza de prezență, pentru putea a beneficia de indemnizația de șomaj, a subliniat șeful de serviciu din cadrul AJOFM Harghita, Jano Edith Andrea.
În județul Harghita, bursa a fost organizată în 3 orașe, Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni, iar cei 62 de angajatori prezenți au oferit 485 de locuri de muncă.
Au participat 443 de persoane, din care doar 132 au fost selectate pentru un interviu suplimentar sau probă de lucru. Foarte multe persoane nu și-au căutat în mod efectiv un loc de muncă, au venit doar să li se pună viza obligatorie. Cele mai multe locuri de muncă au fost în meseriile din domeniul confecțiilor, a industriei de prelucrare a lemnului, ospătar – bucătar, în domeniul comerțului și conducători de autocamioane.”
Jano Edith Andrea a explicat că printre motivele puținelor angajări făcute în Harghita se numără cel al salariilor mici oferite de angajatori și cel al lipsei de calificare cerută de firme sau companii. Doar circa o treime din cei selectați la bursele locurilor de muncă ajung să fie și angajați efectiv, mai spune șeful de serviciu din cadrul AJOFM Harghita.
Valeriu Russu
Foto: www.stirigiurgiu.ro