Parlamentul începe în ianuarie dezbaterile pe buget
Publicat de radiomures, 22 decembrie 2012, 00:00
Parlamentul va începe dezbaterile referitoare la proiectul bugetului pe anul viitor, pe 14 ianuarie 2013.
Declaraţia a fost făcută, astăzi, de premierul Victor Ponta. El a menţionat că a ajuns deja la o înţelegere în acest sens cu preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În aceste condiţii, premierul estimează că la sfârşitul lunii ianuarie parlamentul poate da votul final pentru bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale.
Până atunci, miniştrii trebuie să se implice mai mult în definitivarea proiectului de buget pentru 2013 şi să fie prezenţi la începutul lunii ianuarie la discuţiile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional pentru a-şi susţine problemele specifice fiecărui portofoliu.
Rador