Parlamentul urmează să dea un aviz asupra declanșării referendumului
Publicat de radiomures, 25 ianuarie 2017, 08:44
Parlamentul are termen 20 de zile, începând de ieri, să dea un aviz la decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a declanşa un referendum pe tema modificări reglementărilor din justiţie şi a luptei anticorupţie.
Indiferent însă de răspunsul Legislativului, preşedintele poate emite decretul de convocare a consultării populare. Tot şeful statului va stabili şi întrebarea la care vor fi chemaţi să răspundă românii.
Demersul preşedintelui Klaus Iohannis este susţinut categoric de PNL şi USR. Liberalii solicită ca în Parlament să fie declanşate rapid procedurile pentru emiterea punctului de vedere asupra referendumului. Ei susţin că, în cazul în care avizul va fi negativ, credibilitatea întregului Legislativ va fi afectată.
De cealaltă parte reprezentanţii PSD ridică semne de întrebare asupra utilităţii acestei consultări populare şi asupra şanselor să fie validată de prezenţa la vot.