Parlamentul a aprobat decretul privind starea de urgenţă
Publicat de Corina Muntean, 19 martie 2020, 14:18
Parlamentul a adoptat, azi, decretul preşedintelui Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că hotărârea de încuviinţare a măsurii adoptate de preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României a fost aprobată în unanimitate.
Astfel, 445 de parlamentari s-au exprimat în favoarea hotărârii. Votul s-a desfăşurat electronic la distanţă.