PARLAMENTARE 2020/Kelemen Hunor a votat pentru o reprezentare maghiară puternică
Publicat de MIRELA ROTAR, 6 decembrie 2020, 12:34 / actualizat: 6 decembrie 2020, 14:30
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a votat la alegerile parlamentare pentru o reprezentare maghiară puternică. Politicianul a votat în cursul dimineţii în satul său natal, Cârţa.
Declaraţia sa de după votare a fost dată publicităţii de Biroul de Presă al UDMR. Hunor Kelemen a precizat că a votat pentru ca maghiarii să aibă inevitabil reprezentare în parlament.
„Trăim vremuri dificile, vor urma vremuri dificile şi cel mai important lucru este ca reprezentarea politică să creeze cadrul securităţii, securitatea oamenilor” – a declarat preşedintele UDMR.
Hunor Kelemen le-a transmis maghiarilor să-şi învingă teama generată de epidemie şi să meargă la vot, să nu lase decizia pe mâna altora.