Părinţii care au grijă de copiii de până la 12 ani vor avea concediu plătit şi în vacanţa de Paşte
Publicat de MIRELA ROTAR, 3 aprilie 2020, 10:39
Părinţii care îşi supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgenţă vor beneficia de zile libere şi în timpul vacanţelor şcolare, informează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, într-un comunicat transmis azi.
Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanţă care modifică HG nr.217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Legea a intrat în vigoare pe data de 17 martie.