Părinţii ar putea plăti o treime din cheltuielile de la creşă
Publicat de radiomures, 15 octombrie 2012, 00:00
Potrivit proiectului Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, aflat în dezbatere publică, părinţii ar urma să plătească o parte din costurile de îngrijire a copiilor daţi la creşă.
Valoarea exactă urmează să fie stabilită prin dispoziţia primarului, fără a depăşi însă 30% din cheltuielile pentru un copil.
Contribuţia va putea fi achitată şi prin tichete de creşă, tichete sociale sau cupoane sociale.
În Tîrgu-Mureş sunt 6 creşe, care au disponibile circa 360 de locuri. Numărul înscrierilor este însă mai mare, dar nu toţi copiii merg zilnic la creşă.
Singura cheltuială a părinţilor este, la ora actuală, alocaţia de hrană de 5 lei pe zi, spune şefa Serviciului Public de Administrare a Creşelor, Ferencz Emoke.
Părerile celor care au copii la creşă diferă. Unele mame spun că se vor conforma, însă altele se gândesc să angajeze o bonă pentru copii în cazul în care va fi aprobat proiectul de lege.
Cristina Bulbescu