Parcul industrial din Sf. Gheorghe, aproape de capacitatea maximă
Publicat de Rotar Mirela, 18 decembrie 2024, 14:00
Două treimi din suprafața Parcului Industrial Sepsi din Câmpu Frumos a fost deja ocupată. Aici au fost create, în ultimii opt ani, circa 330 de locuri de muncă pentru covăsneni.
Patru din cele 17 firme care își desfășoară activitatea în parc sunt firme cu capital străin iar unele activități sunt specifice zonei. În plus, mai sunt firme care activează în incubatorul de afaceri.
În următorii se va vedea o dezvoltare intensă a activității industriale din zonă, precizează pentru Radio Tg.Mureș administratorul Sepsi Park, Petroczki Geza-Iosif:
,,Parcul industrial din Sf. Gheorghe nu este un parc specializat. Așteptăm orice fel de investiție care creează noi locuri de muncă. Firmele care activează aici sunt din domeniul industrial, cele mai multe, de exemplu prelucrări ceramice, care este o firmă străină, prelucrări de deșeuri, care este tot o firmă străină, și societăți locale. Deci, avem concesionări pentru 17 firme, dintre care 4 sunt străine. În plus, în clădirea administrativă care funcționează ca un incubator de afaceri, mai avem 16 firme chiriașe. Încă e incipient parcul ca și dezvoltare. Noi am închiriat parcul și sunt proiectele depuse pentru ele dar încă nu este la dezvoltare totală. Aceasta se va produce în următorii 2-3 ani.”
Parcul Industrial de la Câmpu Frumos, care se întinde pe 32 de hectare, se află la 5 km distanță de șoseaua ce leagă județele Brașov și Bacău, în vecinătatea noii șosele de centură a municipiului Sfântu Gheorghe, și la aproape 30 de kilometri de Aeroportul internațional Ghimbav-Brașov.
Acesta a fost construit de către Primăria Sfântu Gheorghe cu fonduri europene și a fost dat în folosință în 2016.
Autoritățile locale au început deja demersurile pentru extinderea parcului industrial de la 32 la 70 de hectare.
Autor: Cristina Bulbescu