Parcul de agrement şi lacul din Cartierul Gării din Sfântu Gheorghe, aproape de finalizare
Publicat de Stan Lucian, 9 septembrie 2024, 14:32
Lucrările de reabilitare a lacului de agrement din Cartierul Gării din Sfântu Gheorghe, începute în urmă cu trei ani printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene, se apropie de finalizare.
Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba, a declarat că încheierea proiectului depinde de finalizarea lucrărilor la viitoarea cofetărie de pe insula aflată în mijlocul lacului.
În jurul lacului, care va fi folosit vara pentru plimbări cu barca şi iarna pentru patinaj, a fost amenajată o zonă verde de aproape trei hectare. De asemenea, a fost construită o alee de 1.500 de metri pătraţi pe digul Râului Olt, aflat în vecinătate, precum şi o pistă de alergare de 650 de metri pătraţi.
Viitoarea cofetărie va avea o capacitate de peste 30 de locuri şi va oferi o perspectivă panoramică asupra lacului.