Parchetul Instanţei Supreme va efectua în continuare cercetări în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină

Publicat de radiomures, 4 noiembrie 2015, 18:09
Polițistul si-a pierdut viaţa în timp ce însoţea coloana oficială a ministrului de Interne, Gabriel Oprea. Ancheta a fost demarată, iniţial, de Parchetul Capitalei, care, însă, şi-a declinat competenţa în acest caz, întrucât este vorba de infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu modul de folosire a coloanelor oficiale de către ministrul Afacerilor Interne. În urma verificării registrelor de evidenţă a delegaţiilor, s-a constatat că ministrul Gabriel Oprea a avut peste 1.600 de deplasări numai în perioada februarie – octombrie 2015, atât la instituţii publice cât şi la destinaţii private, în timp ce preşedintele României a efectuat 580 de astfel de deplasări, iar premierul Victor Ponta puţin peste 800.
Foto: jurnalul.ro