Parchetul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei au deschis o anchetă penală după ce o femeie a fost ucisă de câini în zona Lacului Morii

Publicat de Andrei Borz, 22 ianuarie 2023, 11:39 / actualizat: 23 ianuarie 2023, 8:35
Victima mai fusese atacată de animale şi în aprilie anul trecut în acelaşi loc, însă între timp autorităţile se pare că nu au făcut nimic pentru a face zona mai sigură. Acum îşi pasează responsabilităţile.
Roman Muşat cu detalii despre acest caz:
Ana Oros Daraban, de 43 de ani, era mama unui băiat de 11 ani. Şocant este că a mai fost atacată de o haită de câini, tot în aceeaşi zonă, acum aproape 10 luni, când a ajuns la spital cu răni foarte grave. Acum se pare că a ales acelaşi traseu, probabil pentru a ajunge mai repede acasă, după ce a alergat. Un bărbat a văzut de departe momentul când era din nou atacată. A încercat să o salveze, dar a ajuns prea târziu. Victima avea zeci de muşcături pe corp.
Poliţia a găsit-o la 300 de metri distanţă de cea mai apropiată locuinţă, pe un teren viran aflat la graniţa dintre comuna Chiajna şi sectorul 6 al capitalei. Acum, autorităţile îşi pasează responsabilităţile cu privire la această tragedie. Primăria de sector susţine că nu are atribuţie de ecarisaj, iar împroprietăririle în zonă ar fi fost făcute de autorităţile din Chiajna. Şi Poliţia Locală declară că nu ar fi avut sesizări privind prezenţa câinilor în zonă, fapt contrazis însă de locuitori. Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor Bucureşti susţine, pe de altă parte, că ar fi avut acţiuni în zonă, unde ar fi capturat peste 120 de animale, din aprilie anul trecut până acum. Însă nu aceasta ar fi soluţia, explică purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cătălina Trănescu:
Am atras atenţia asupra acestei zone care are un grad ridicat de risc pentru cetăţeni. Am încercat să le spunem tuturor că în această zonă există acest mediu propice pentru înmulţirea câinilor. Din aprilie anul trecut până în prezent, peste 120 de câini au fost ridicaţi de aici, din zonele şi străzile adiacente acestui câmp. Nu este suficient să ieşim şi să capturăm câinii, pentru că noi asta am făcut deja: ieşim, îi capturăm. Problema este că apar alţii.
ASPA a trimis ieri, după tragedie, mai mulţi angajaţi în zonă, însoţiţi de jandarmi. Au reuşit să captureze cel puţin opt câini, dintre care unul care avea sânge pe blană. Parchetul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei au deschis o anchetă.