Parada absolvenţilor la Sighişoara.
Publicat de radiomures, 30 mai 2012, 00:00
Ca în fiecare an, absolvenţii celor patru licee din municipiu defilează pe traseul care include Piaţa Cetăţii, Primăria, Liceul Teoretic „J. Haltrich”, Piaţa Sigma, Semafor, Aristocrat, Colegiul Naţional „Mircea Eliade”, MIU, AGRO, parcul din centrul oraşului.
Evenimentul, care are loc în joia ultimei săptămâni de şcoală pentru clasele a XII-a, va începe mâine dimineaţă, la ora 8, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sighişoara, Anca Silvia Raţiu.
Absolvenţii se vor diferenţia prin culoarea baloanelor pe care le vor elibera în faţa liceelor la care au învăţat.
Adela Moldovan