Parada Canină, la Brașov, pentru conștientizarea importanţei adopţiei de câini

Publicat de Rotar Mirela, 17 mai 2024, 15:52
Braşovenii sunt invitaţi, sâmbătă, să urmărească Parada Canină ‘Câini de Companie’, care vrea să conştientizeze în legătură cu importanţa adopţiei de câini, se arată într-un comunicat transmis de organizatori.
Parada se va desfăşura între orele 12,00 şi 15,00, pe traseul Piaţa Sfatului – Piaţa Enescu – Piaţa Sf. Ioan, iar la finalul acesteia va avea loc o ceremonie de premiere, atât a câinilor, cât şi a stăpânilor.
Premiile constau în suveniruri inedite, inclusiv obiecte realizate 3D de către Biblioteca Judeţeană ‘George Bariţiu’ Braşov.
Asociaţia ‘Care for Dogs’, organizator al evenimentului, va avea în zonă două standuri informative, unde va oferi detalii despre câinii din adăposturile locale şi recomandări despre îngrijirea şi comportamentul acestora.