Papa Francisc urmează să fie externat, astăzi, după 5 săptămâni de spitalizare din cauza unei duble pneumonii

Publicat de Stan Lucian, 23 martie 2025, 12:02
După ce îi va saluta pe credincioșii și jurnaliștii aflați în curtea spitalului Gemelli din Roma, de la fereastra camerei în care a fost internat pentru 37 de zile, Papa Francisc se va întoarce la Casa Santa Marta din Vatican.
În timpul celor cinci săptămâni de spitalizare, medicii au explicat că Bergoglio nu a fost niciodată intubat.
A fost mereu alert, chiar dacă au existat două episoade în care viața i-a fost pusă în pericol.
Externarea Suveranului Pontif este posibilă datorită stării sale stabile din ultimele două săptămâni.
Perioada de odihnă și tratament la Casa Santa Marta va continua, iar liderul Bisericii Catolice va fi în convalescență cel puțin două luni.
În această perioadă, medicii sfătuiesc să se evite întâlnirile de grup și eforturile mari.
În funcție de evoluția din cele opt săptămâni de recuperare și fizioterapie, se va decide ulterior dacă Papa Francisc va putea fi prezent la celebrările dedicate sărbătorii pascale organizate de statul Vatican.
În imaginea de mai sus avem, doi dintre doctorii care l-au îngrijit pe papa Francisc în timpul spitalizării, Sergio Alfieri (dreapta) și Luigi Carbone (stânga), fac anunțul externării suveranului pontif, Roma, 22 martie 2025.
Sursa: RRA