Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Papa Francisc începe vineri o vizită apostolică în România

Publicat de MIRELA ROTAR, 31 mai 2019, 10:02 / actualizat: 31 mai 2019, 19:53

Papa Francisc începe vineri o vizită apostolică în România, Bucureştiul constituind prima etapă a vizitei de trei zile a Suveranului Pontif în ţara noastră.

Desfăşurată sub genericul ‘Să mergem împreună!’, la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea, vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc în România include, în prima zi, întâlniri cu autorităţile politice şi societatea civilă, cu conducerea Bisericii Ortodoxe Române şi Sfânta Liturghie din Catedrala ‘Sfântul Iosif’.

Papa Francisc îi va saluta pe români în prima zi a vizitei sale în România, în jurul a două catedrale, cea ortodoxă, aflată în construcţie, unde va rosti rugăciuna „Tatăl nostru”, şi cea catolică, unde va oficia prima liturghie pe pământ românesc.

În faţa Catedralei Naţionale, de pe Dealul Arsenalului, alături de patriarhul Daniel, Papa va rosti salutul pascal ‘Hristos a înviat’. Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif va fi înconjurată pe străzile din vecinătate de 25.000 de credincioşi care s-au înscris şi au primit bilet gratuit pentru eveniment. Slujba din catedrală, oficiată de Papă în rit latin, va putea fi urmărită pe 15 ecrane, montate pe străzi şi în Piaţa Revoluţiei.

Altarul cu scaunul papal și interiorul Catedralei Sf Iosif la Sf. Liturghie (Foto: Papa la București)

Altarul cu scaunul papal și interiorul Catedralei Sf Iosif la Sf. Liturghie (Foto: Papa la București/facebook)

Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif a fost vizitată în decursul celor 144 de ani de la sfinţire de doi papi, Ioan al XXIII-lea, pe când acesta era ambasador al Vaticanului în Bulgaria, şi Ioan Paul al II-lea, primul papă în funcţie, care a vizitat România în 1999. Aşadar, în această seară, prin uşile catedralei, va intra pentru a treia oară un papă, spre bucuria comunităţii catolice din Bucureşti, care este păstorită de arhiepiscopul Ioan Robu.

La Catedrala Sf. Iosif se află mai multe relicve, cele mai importante sunt un fragment din Crucea Mântuitorului, un spin din coroana lui Iisus şi o mică fiolă cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea, cinstit ca sfânt de catolici. Pentru slujba din această seară, a fost montată şi o scenă în Piaţa George Enescu, unde va avea loc după încheierea liturghiei, un program artistic, susţinut, printre alţii, de Corul Madrigal, Orchestra Simfonică Bucureşti şi monica Anghel. La venirea şi la plecarea de la catedrală, Papa Francisc se va plimba printre credincioşi, cu papamobilul şi îi va saluta.

Circa 900 de pelerini din vestul țării pleacă, azi, cu un tren special pentru a ajunge Șumuleu Ciuc, la întâlnirea cu Papa Francisc. Garnitura are 13 vagoane și pleacă de la Timişoara la ora 14 şi 30 de minute şi opreşte în 3 locuri în judeţul Arad. Printre pelerinii care vor urca în stația Radna se numără și părintele Andreas Reinholz, preotul paroh al Basilicii Papale Maria Radna, cel mai mare loc de pelerinaj catolic din vestul țării.

Reamintim că Radio Tg.Mureș va transmite în direct sâmbătă, între orele 12,00-14,00 slujba și predica de la Șumuleu Ciuc.

De asemenea, duminică, 2 iunie, vom prelua, programul dedicat de la RRA, între orele 11,00-13,00, care va conține Sfânta Liturghie de beatificare a șapte episcopi greco-catolici martiri, precum și omilia, dar și transmisiuni directe de la Blaj.

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe