Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Până la 1 august ar putea fi imunizați 7 milioane de români

Până la 1 august ar putea fi imunizați 7 milioane de români
Foto: Foto: Radio Târgu Mureș / Raluca Creț

Publicat de Corina Muntean, 14 mai 2021, 12:22

Prezent la Târgu Mureș la deschiderea Maratonului vaccinării, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că este posibil ca Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) să acorde, luna viitoare, autorizarea pentru vaccinarea copiilor cu vârste sub 16 ani.

Valeriu Gheorghiţă a spus, de asemenea, că până la 1 august circa 7 milioane de români ar putea fi vaccinați:

Este un obiectiv deja transmis, este un obiectiv asumat. Noi încercăm să creăm toate modalităţile prin care un număr mai mare de persoane care îşi doresc să se vaccineze să poată să facă acest lucru într-un mod cât mai simplu, cât mai facil, să nu mai fim într-un sistem birocratic. Am trecut prin mai multe etape, avem în momentul de faţă, din fericire, un număr suficient de doze încât să asigurăm vaccinarea unui număr mai mare de persoane. Cred că acest obiectiv este unul realist, putem să îl atingem, dar depinde de noi toţi, nu doar de cât de bine este organizată logistica procesului de vaccinare, ci şi de disponibilitatea oamenilor de a se vaccina.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță a subliniat importanța informării corecte a populației, în contextul în care dezinformarea și știrile false sunt greu de oprit.

Raluca Creț

Fără consolidare, Spitalul Judeţean Brașov riscă să rămână fără bloc operator
Sănătate vineri, 11 aprilie 2025, 14:00

Fără consolidare, Spitalul Judeţean Brașov riscă să rămână fără bloc operator

Clădirea în care funcționează spitalul nu este în clasa de risc seismic 1, cu ”bulină roșie”, ci clasa 2, ceea ce înseamnă că se poate...

Fără consolidare, Spitalul Judeţean Brașov riscă să rămână fără bloc operator
Sunt tot mai numeroase cazurile de Parkinson în rândul persoanelor tinere
Sănătate vineri, 11 aprilie 2025, 12:30

Sunt tot mai numeroase cazurile de Parkinson în rândul persoanelor tinere

Deși această afecțiune este cel mai des întâlnită după vârsta de 65 de ani, în 2023 au fost diagnosticate în țara noastră, conform...

Sunt tot mai numeroase cazurile de Parkinson în rândul persoanelor tinere
Mii de români diagnosticați anual cu boala Parkinson
Sănătate vineri, 11 aprilie 2025, 12:00

Mii de români diagnosticați anual cu boala Parkinson

Este a doua cel mai des întâlnită afecțiune neurodegenerativă, după boala Alzheimer. În medie, în România, numărul persoanelor nou...

Mii de români diagnosticați anual cu boala Parkinson
Creştere a numărului cazurilor de infarct miocardic acut şi angina pectorală instabilă, la SJU Miercurea-Ciuc, în 2024
Sănătate vineri, 11 aprilie 2025, 11:18

Creştere a numărului cazurilor de infarct miocardic acut şi angina pectorală instabilă, la SJU Miercurea-Ciuc, în 2024

Peste 200 cazuri de infarct miocradic acut şi angină pectorală instabilă au fost înregistrate, în anul 2024, la Spitalul Judeţean de Urgenţă...

Creştere a numărului cazurilor de infarct miocardic acut şi angina pectorală instabilă, la SJU Miercurea-Ciuc, în 2024
Sănătate joi, 10 aprilie 2025, 15:00

Turn laparoscopic de ultimă generaţie în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sf. Gheorghe

Aparatura a ajuns la această unitate medicală cu două săptămâni în urmă, fiind achiziționată cu bani primiți de la Primăria Sf. Gheorghe,...

Turn laparoscopic de ultimă generaţie în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sf. Gheorghe
Sănătate marți, 8 aprilie 2025, 14:32

Microsoft va sprijini Spitalul ”George Emil Palade”, primul spital Smart din România

Spitalul Clinic Universitar „George Emil Palade” din Târgu Mureș va deveni unitate-pilot pentru digitalizarea completă a sistemului de...

Microsoft va sprijini Spitalul ”George Emil Palade”, primul spital Smart din România
Sănătate luni, 7 aprilie 2025, 15:38

Aproape 500 de pacienți cu AVC au fost tratați anul trecut, la Miercurea Ciuc

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, celebrată pe 7 aprilie, conducerea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a prezentat unitatea...

Aproape 500 de pacienți cu AVC au fost tratați anul trecut, la Miercurea Ciuc
Sănătate luni, 7 aprilie 2025, 14:33

Unitate destinată pacienților cu AVC, funcțională la Miercurea Ciuc

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, conducerea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a prezentat unitatea de accidente vasculare...

Unitate destinată pacienților cu AVC, funcțională la Miercurea Ciuc