Pacienții cronici nu vor mai fi internați la Spitalul Județean Brașov

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 martie 2020, 12:56
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii unităţii medicale, care au precizat că şi Unitatea de Primiri Urgenţe a fost reorganizată, astfel că a fost constituit un pavilion separat pentru trierea pacienților.
În aceste condiţii, din 24 martie, trierea se va face la Pavilionul Triaj, din curtea spitalului.
Și în spital au fost luate măsuri pentru schimbarea unor circuite, astfel încât pacienții cu potențial infecțios să fie izolați și să nu interfereze cu alți bolnavi.
Urgențele stomatologice nu sunt asigurate la Spitalul Județean, dat fiind că unitatea medicală este încă în lucrări de reabilitare.