Oțelul Galați a completat careul de ași în Cupa României
Publicat de Rotar Mirela, 5 aprilie 2024, 08:06
Formația de la Dunăre s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal, după ce a învins-o, joi seara, în deplasare, cu scorul de 1-0 după prelungiri, pe CS Universitatea Craiova, în ultimul meci din faza sferturilor de finală.
Unicul gol al partidei a fost înscris de portughezul Joao Lameira (min.114). În penultimul act, gălățenii o vor întâlni pe Universitatea Cluj, care a trecut în sferturi de AFC Hermannstadt tot cu 1-0. În cealaltă semifinală vor fi adversare FC Voluntari și divizionara secundă Corvinul Hunedoara.
Semifinalele vor avea loc la 17 aprilie, iar finala se va disputa la 15 mai, la Sibiu.
Autor: Valeriu Voaideș