Organizatori de evenimente din Tg. Mureș amendați cu 20 de mii de lei

Publicat de Corina Muntean, 24 ianuarie 2022, 15:22
Doi organizatori ai unui eveniment privat la Tg. Mureș au fost sancționați sâmbătă, 22 ianuarie, de polițiștii mureșeni. Aceștia au primit două sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 de lei, pentru organizarea unei petreceri într-un local din municipiu.
Polițiștii și jandarmii deplasați la locul de desfășurare a evenimentului au constatat că la petrecere participau aproximativ 120 de persoane, nerespectându-se măsurile restrictive aplicate de autorități cu privire la prevenirea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
Virgil Natea