Organizațiile de conservarea naturii cer Ministerului Mediului discuții despre cotele de prevenție propuse pentru recoltarea urșilor

Publicat de Rotar Mirela, 29 aprilie 2023, 13:47
Ministerul Mediului a anunțat că ia în vedere alocarea unei cote de 462 de urși, care urmează a fi recoltați anul acesta din zonele în care sunt înregistrate pagube și incidente.
Autoritățile spun că cifra a fost stabilită printr-un studiu care estimează că populația de urs brun a României este între 7.536 și 8.093 de exemplare.
Pe de altă parte, organizațiile cu experiență în cercetarea specie spun că studiile la care se face referire nu sunt publice, nu sunt încheiare și nu au autori.
Coordonator de proiect în cadrul WWF România, Cristian Papp:
Organizațiile de conservarea naturii cer măsuri active de soluționare a conflictelor om – urs și sunt de acord cu vânătoarea etică pe baza unor cifre reale și rezultate din studii. Cristian Papp:
În 2021, o ordonanță de urgență a reglementat intervenția imediată împotriva urșilor periculoși pentru a proteja viața umană, iar anul trecut a fost extinsă posibilitatea intervenției imediate împotriva urșilor periculoși și în extravilanul localităților.
Autor: Iulia Vizi