Ordonanţele militare 5 şi 6 privind măsuri de prevenire a răspândirii cu COVID-19 au fost publicate în Monitorul Oficial, partea întâi

Publicat de MIRELA ROTAR, 31 martie 2020, 11:53
Ordonanţele militare 5 şi 6 privind măsuri de prevenire a răspândirii cu COVID-19 au fost publicate în Monitorul Oficial, partea întâi.
Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a emis aseară Ordonanţa militară numărul 5 care prevede că se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre Spania şi din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând de astăzi de la ora 18:00, şi se prelungeşte măsura suspendării zborurilor spre Italia şi din Italia către România pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 6 aprilie 2020.
Ministrul de interne a anunţat şi emiterea Ordonanţei militare numărul 6 prin care s-a decis carantinare a municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formate din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ teritoriale din judeţul Suceava.